Versiunea romana  English version  German version
HomeQigongMasterActivitatiArticolecomunitate qilingongFederatiaInscrieri onlineContact

QilinGong

QilinGong este stilul de qigong fondat de Maestrul Lin Kai Ting. Acest stil combină tehnici şi metode tradiţionale, sistematizate pentru a se potrivi cu modul de viaţă al omului modern.

Denumirea stilului QilinGong provine de la Qilin - animal magic din mitologia chineză, şi gong - măiestrie. Qilin-ul este reprezentat ca având cap de dragon, coarne de căprior, corp de tigru, copite de taur, coadă de leu şi trupul acoperit cu solzi. Qilin-ul este un simbol al înţelepciunii, seninătăţii şi prosperităţii.

Practicarea QilinGong-ului nu necesită retragerea din societate. Dimpotrivă, pe măsură ce progresează, practicantul acestui stil se simte din ce în ce mai bine integrat în societate, iar contribuţia sa individuală la mersul înainte al societăţii creşte.

O altă particularitate a şcolii QilinGong este aceea că anumite tehnici pot fi practicate concomitent cu activităţile cotidiene, de rutină, cum ar fi mersul pe jos, statul în picioare, statul pe scaun sau chiar în timpul somnului. QilinGong  este un stil de qigong ce poate fi practicat 24 de ore din 24.

Mai presus însă de orice tehnică, QilinGong este un mod de viaţă bazat pe principii şi valori universale ale umanităţii: moralitate, respect pentru viaţă, dragoste şi compasiune pentru semeni.

Federaţia Naţională de Qigong din România.

Termeni & conditiiseparatorPolitica de confidentialitate separator Despre noi separator Qigong separator QilinGong separator Contact